Istoricul localităţii

          Comuna Beltiug are o existență multiseculară, registrul din Oradea,document bisericesc, atesta Beltiugul din 1216. În acest registru erau trecute toate judecațile din timpul respective,din partea de N-V a Transilvaniei.În 1216 un anume Paul din moșia Beltiug a acuzat pe toți flandrezii din Batari care aparțineau comitatului Ugocsa pentru uciderea lui Benedict(fratele lui Paul). Flandrezii nu au negat acest lucru dar au spus ca ei l-au omorât pentru săvârșirea unei crime.Contele din Batarch,citând cazul din porunca regelui maghiar,l-a trimis pe Paul la Oradea la judecata fierului cald, unde s-a dovedit că acuzația lui nu era justificată.Cronicarul maghiar Turoczi arată că acești flandrezi au venit pe aceste meleaguri din șara Rinului la sfârșitul secolului al -XII-lea
          Săpăturile arheologice făcute pe teritoriul comunei au scos la iveală urme care atestă trecere pe teritoriul comunei a tătarilor.În anul 1241 în migrația lor pe teritoriul comunei Beltiug au avut ciocniri cu populația locală,lucru dovedit din mormintele rămase din acea vreme și cunoscute sub numele de mormintele de pe colina Batum,după numele conducătorului coloanei de tătari ce au trecut pe acest teritoriuAceastă colină este situată la sudul comunei Beltiug,la 300 de metri de grajdurile sectorului zootehnic al fostului C.A.P. Beltiug.
          În anul 1412 fiul regelui Bela al-IV-lea al Ungariei Akos,împreună cu suita sa colindând meleagurile sătmărene în drum spre Carei,în perioada de vară pe o caldură dogorâtoare în timp ce treceau pe teritoriul comunei au cerut sa fie serviți cu apă din râul Crasna,care avea albia prin central comunei de azi.Nimeni nu l-a putut servi cu apă,deoarece nu aveau nici un vas.Văzând în porumb dovleci i-a sfătuit ca să taie un dovleac cu cuțitul și să-i scoată miezul după care să fie servit cu apă.În scriptele sale de călătorie înscrie locul "Beltok"care denumire evoluează sub mai multe forme,stabilindu-se ulterior denumirea de Beltiug.

          Cea mai veche construcție din comuna Beltiug este biserica romano-catolică,construcția datând din 1481 și declarată monument istoric.Biserica din Beltiug a fost construită concomitant cu biserica din Ardud. Acest lucru este atestat de o inscripție aflată în fosta sală cavalerească din cetatea Ardudului din care peiese că la 1482 în a-VIII-a zi după Sfântul Gheorghe, Bartolomeu Dragfii a dat ordin să se înceapă construirea bisericii.În 1482 același Dragfii voievodul Ardelului pe vremea lui Matei Corvin la sărbătoarea Sfintei Marii(15 august)a terminat construirea bisericii din Beltiug. Atât biserica din Beltiug cât și cea din Ardud au fost construite în aceeași perioadă,au avut aceeași mărime,același stil și același maistru.Comuna Beltiug a fost proprietatea familiei Czudar din neamul Balchui si Dragfii. În jurul bisericii a exist o cetate. Depsre existența acestei cetăți ne stau mărturie evenimentele din secolul al-XVI-lea. În anul 1565 Ioan Sigismund, regale Ungariei împreună cu turcii au atacat cetatea din Ardud. Asediul cetății a durat peste 40 de zile. Nerezistând asediului cetatea s-a predate,populația fiind în parte luată în robie, în parte ucisă, iar cetatea distrusă până în temelii. Există un indiciu care spune că și Beltiugul a avut o cetate asemănătoare cu cea din Ardud. Același Ioan Sigismund aliat cu turcii a atacat și distrus și cetatea Beltiugului, care spre deosebire de cea din Ardud nu s-a mai reconstruit niciodată, deși cetatea Beltiugului prin faptul că râul Crasna care a curs pe poziția actualei pieți din Beltiug oferea o excelentă apărare naturală.
          După familia Dragfii, posesorii noi ai comunei au fost cei din familia Prepostvary. Acest lucru este atestat de existența unui monument de marmură care dăinuie și astăzi, găsindu-se ăn incinta bisericii romano-catolice, monumental datând din anul 1597 cu ocazia înmormântării unui membru al familiei Prepostvary pe nume Valentin. Mormântul acestui posesor al Beltiugului a fost distrus în timpul incendiului din 6 septembrie 1862, rămânând numai monumental de marmură.

          În secolul al-XVII-lea Beltiugul împreună cu Ardudul au intrat în posesia familiei Rakoczi. Pe la mijlocul secolului al-XVII-lea tătarii pătrund în Transilvania să-l pedepsească pe Gheorghe Rakocki care a încercat sa-I convertească pe români la Calvinism(maghiarii erau de religie unitară). În anul 1703 un urmaș al principelui și anume Francisc Rakoczi al-II-lea a provocat un război împotriva austriecilor. În timpul luptelor cu austriecii Beltiugul este ocupat de armata lui Rakoczi. În 1711 războiul se termină cu Victoria austriecilor. Pacea s-a încheiat la Satu Mare, Rakoczi fuge în Franța, apoi în TurciaAverile lui printer care și Beltiugul și Ardudul ajung în posesia consulului Karoly.
          Datorită faptului că populația în urma evenimentelor care au avut loc pe aceste meleaguri s-a rărit foarte mull, Karoly aducea locuitori din alte părți, și anume din Germania, de pe lângă Dunăre. În anul 1724 Karoly a colonizat comuna cu locuitori de origine germană(șvabi), care s-au stability aici, trăiesc și astăzi pe aceste meleaguri. Karoly a evacuate celelalte naționalități trimițându-i: "Mergeți și vă așezați la Nord-Est la stânele mele". Românii s-au așezat la Stîna și la Bolda, iar maghiarii spre sud la Dobra și o parte spre nord la GhirișaOdata cu venirea nemților biserica a devenit catolică,iar ornamentele necesare bisericii au fost aduse din Munchen în stil baroc.
          Pe la 1837 exista în localitate o școală confesională care avea două clase cu doi învățători, biserica era obligată să întrețină pe lângă ea o școală. În 1862 comuna avea 7 târguri anuale cu renume național. Dintr-un recensământ făcut în anul 1864 populația Beltiugului număra:1240 locuitori romano-catolici, 180 locuitori greco-catolici, 25 locuitori reformați,30 locuitori evrei, numărul locuitorilor era de 1475. Între anii 1870-1880 în fiecare an au murit peste 100 de locuitori, deși nu era nici o epidemie. Datorită acestei mortalități ri dicate, între acești ani au venit în comună noi locuitori. În 1873 s-a ridicat clădirea în care se află sediul Consiliului Local.

          În anul 1876 continentul a fost cuprins de un ger mare prin 19-20 mai, care a disrus toată recolta anului respective. În toamna anului 1862 copii din Beltiug jucându-se cu focul au aprins o șură în strada Dobrei, izbucnind un incendiu din care s-a aprins toată comuna, rămânând doar 2 case întregi ale lui Hetenyi și casa lui Bencze, casă proprietate de stat. A fost un incendiu așa de mare încât a ars școala și biserica, iar din cauza temperaturii ridicate s-au topit clopotele de la biserică. Din materialul topit s-a turnat un clopot în greutate de 800 de kilograme, care se păstrează și astăzi. Populația pe timpul iernii a fost cazata în pivnițele din partea de Est a comunei, la poalele dealului Hagău. Dupa incendiu comuna s-a refacut și dezvoltat.

Odată cu instaurarea regimului dualist austro-ungar asupra poporului roman transilvănean s-a abătut un val cumplit de persecuții. În anul 1868 a fost pusă în aplicare Legea Naționalităților, care nu recunoștea în regatul Ungariei decât o singură limbă oficială a statului, cea maghiară. Legea învățământului din 1868 obliga învățarea limbii maghiare în toate școlile deși în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș românii formau majoritatea. Bineînțeles această lege a fost aplicată și în cadrul comunei Beltiug. Începând cu 28 septembrie 1869 școala nu mai avea titlul de școală confesională ci de școală elementară de stat. Acestei politici de jefuire și deznaționalizare a maselor muncitoare românești I s-a pus capăt prin actul de la 1 decembrie 1918, când Transilvania și celelalte provincii locuite de români au reintrat în granițele firești ale României.

          Satul Giungi aparţine comunei Beltiug. Localitatea coincide probabil cu localitatea Perl, înfiinţată de colonişti germani, care apare în documente din 1215. Deseori, satul este amintit ca şi parte a comitatului Solnocu de Mijloc. Localitatea cu 202 locuitori (în 2002) are două biserici micuţe: o biserică ortodoxă, construită la începutul anilor 1800 şi o biserică romano-catolică, datând din 1910.
          Localitatea a doua ca număr de locuitori (726) din comuna Beltiug este Ghirişa. Prima atestare documentară a localităţii datează din 1367, iar biserica reformată a satului a fost construită între 1794-1798. În 1843 şi această localitate a fost lovită de un incendiu, a fost avariată şi biserica, iar clopotele vechi s-au topit în foc. La aproape 2 km de localitate sătenii au descoperit un tezaur de circa 200 de monede romane, iar ulterior unul de 856 de monede romane.
          Localitatea Răteşti aparţine comunei Beltiug. A fost amintită pentru prima dată în documente în anul 1423. Istoria satului cu 689 locuitori este similară cu cea a centrului de comună. Biserica romano-catolică a foat construită între 1815-1817 şi are ca sfânt ocrotitor pe Sfântul Florian, iar biserica ortodoxă datează din 1932. Şi în această localitate a fost descoperit un tezaur monetar în 1967: 609 monede de argint datând din secolul al XVII-lea, depuse într-un vas de lut.

          Localitatea Şandra aparţine comunei Beltiug şi a fost atestată documentar în anul 1387. Istoria satului se leagă de cea a centrului de comună, fiind atinsă şi de perioada intenselor schimburi de populaţie. Românii din Şandra au fost mutaţi la Socond şi Gerăuşa cu ocazia valului de colonizare şvabă din 1767. Biserica romano-catolică a satului a fost construită în 1783 de contele Antal Károlyi, după o vindecare ce s-a considerat la vremea respectivă miraculoasă. Sfântul ocrotitor al bisericii este Sfântul Erasmus. Orga acestei biserici a fost descrisă ca fiind cea mai veche din întregul judeţ, însă de mult timp nu este funcţionala.
          Localitatea Bolda aparţine comunei Beltiug, fiind menţionată pentru prima dată în documente în anul 1592. Populaţia de nici 100 de locuitori are o biserică ortodoxă de lemn, construcţie rar întâlnită în judeţ. Biserica a fost cumpărată în 1838 din Socond, dar probabil a fost construită încă în secolul al XVIII-lea. Hramul bisericii este "Adormirea Maicii Domnului". Lăcaşul de cult are un iconostas păstrat în condiţii bune.